Neechiparea masinii cu cauciucuri de iarna nu reprezinta inca un motiv de excludere de la plata despagubirilor, insa companiile de asigurari incep sa isi modifice produsele
Neechiparea masinii cu cauciucuri de iarna nu reprezinta inca un motiv de excludere de la plata despagubirilor, insa companiile de asigurari incep sa isi modifice produsele
Anvelopele de iarna sunt obligatorii incepand de ieri, 1 noiembrie, pentru autovehiculele care circula pe portiuni de drum cu gheata, zapada sau polei. Sanctiunea aplicabila pentru nerespectarea acestei legi este amenda intre 603 si 1.430 lei si suspendarea certificatului de inmatriculare al vehiculului. De asemenea, Ministrul Transporturilor, Anca BOAGIU, declara la inceputul anului ca “in cazul deteriorarii masinii intr-un accident, proprietarii nu vor mai fi despagubiti de companiile de asigurare daca nu au masinile echipate corespunzator”.
Conform legislatiei nationale in vigoare in domeniul asigurarilor, neechiparea vehiculului cu anvelope de iarna in sezonul rece nu reprezinta o conditie de excludere de la plata despagubirilor nici pe RCA si nici pe CASCO.
Referitor la politele CASCO, “in opinia mea, in cazul producerii unui eveniment asigurat, asiguratorii CASCO, in principiu, vor suporta despagubirea integrala, chiar daca vehiculul asigurat nu era echipat cu anvelope de iarna. Fiind insa vorba despre o asigurare facultativa, trebuie facuta precizarea ca acestia vor putea totusi sa refuze in totalitate sau in parte despagubirea atunci cand daunele sunt produse sau majorate din cauza neechiparii corespunzatoare a vehiculului asigurat si aceasta doar atunci cand o astfel de excludere este prevazuta in mod expres in contractul de asigurare”, a explicat Sorin GRECEANU, Directorul General al Fondului de Protectie a Victimelor Strazii.
Totusi, mai multi asiguratori vor modifica conditiile contractuale pentru politele facultative de tip CASCO pentru a fi conforme cu noile normative, respectiv cu modificarile aduse legii circulatiei prin Legea nr. 161/2011.
“GENERALI Asigurari aplica o fransiza de 30% din valoarea pagubei pentru daunele survenite in timp ce masina era condusa pe drumurile publice in perioada 1 noiembrie – 28/29 februarie, fara ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna, in masura in care aceste fapte constituie contraventii potrivit reglementarilor privind circulatia rutiera”, a explicat Madalin ROSU, Sef Serviciu Daune, GENERALI Asigurari.
Trebuie evidentiat faptul ca soferii care nu circula pe portiuni de drumuri cu zapada, polei sau gheata nu risca sanctiuni daca nu au cauciucuri de iarna.De asemenea, in legislatie nu este prevazut un termen limita pana cand este valabila obligativitatea dotarii masinilor cu cauciucuri de iarna, ceea ce ar insemna ca un sofer poate fi sanctionat in orice moment al anului daca circula pe o portiune de drum acoperita cu gheata sau zapada, cum ar fi cele din zonele de munte.
Obligativitatea echiparii vehiculelor cu cauciucuri mai este obligatorie si in alte tari europene precum Germania, Austria, Letonia sau Suedia. Pe de alta parte, in tari precum Franta, Italia sau Norvegia, in legislatie se mentioneaza ca masinile nu trebuie sa fie dotate in mod obligatoriu cauciucuri de iarna, insa soferii trebuie sa detina un set de lanturi pe care sa le utilizeze daca intra cu masina pe portiuni acoperite cu zapada sau polei.